PSD Spania a început campania „Înscrie-te la vot”
Comunitatea românească din Spania numără aproximativ 600 de mii de persoane care au vârsta legală pentru a vota la alegerile municipale din mai 2015.
PSD Spania a început campania de informare a tuturor românilor care doresc să- și exercite acest drept.
“Am văzut la alegerile prezidențiale din România un apetit foarte mare al românilor de a vota, au participat la acele alegeri un numar record de cetateni, peste 80 000. Trebuie însă să conștientizăm că și implicarea în viața publică din țara de rezidență este foarte utilă și importantă. PSD Spania îi îndeamna pe toți românii rezidenți în Spania să se înscrie în registul electoral și să meargă la vot. Noi ca și români, fiind populația cea mai numeroasă de străini din Spania avem un potențial politic imens și trebuie să învățăm să îl fructificăm. Acest potențial poate fi pus în valoare doar participând la vot !
Trebuie să dovedim că suntem o națiune demnă și implicată în viața socială a Spaniei, trebuie sa dovedim că putem și că suntem o forță, trebuie să votăm !!! Neimplicarea nu este o soluție!
Eu, ca și reprezentant al socialiștilor români din Spania mi-am exprimat dorința de a putea vota la alegerile municipale din Spania și îi îndemn pe toți românii să îmi urmeze exemplul!” a declarat Cătălin Șerbu președintele executiv al filialei PSD din Spania.
Cum te poți înscrie în registrul electoral?
Participarea străinilor la alegerile locale nu se poate face însă, în mod automat, prin stabilirea rezidenței într-o localitate. De aceea, pe lângă formularul de solicitare a rezidenței într-o localitate din Spania, persoana în cauză ar trebui să completeze și o solicitare de înscriere în registrul electoral.
Această procedură este simplă și se poate realiza oricând, la primărie, dar cei care doresc să poată vota la următoarele alegeri locale din Spania, care vor avea loc în luna mai din 2015, trebuie să facă acest lucru până la sfârșitul anului.
În 31 decembrie 2014 se încheie perioada de înscriere în registrul electoral pentru următorul scrutin.