Rasism la școală, în Spania. Profesorul către un copil român: „Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele”

Javier Albadalejo, profesor de educație plastică la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP din Valencia, Spania, este acuzat că a umilit în fața clasei o elevă  de 13 ani, din România.

Spania

Mama fetei ne-a povestit că în prima zi de școală, joi 8 septembrie, la ora de educație plastică, profesorul a început să strige catalogul.

„Când a ajuns la ea, profesorul a întrebat-o de ce are două nume. Fata i-a spus că așa e în România. Enervat de răspunsul elevei, profesorul i-a spus: «Que te vayas a tu puto país a cambiarte tu nombre que eso no lo entiendo yo» («Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele, că eu nu-l  înțeleg»)”, spune mama fetei.

Întregul episod s-a petrecut în clasa, de față cu mai mulți elevi.

Luni 19, septembrie, fata a avut din nou oră cu același profesor.  Din nou, bărbatul a ținut să-i „reamintească” elevei că nu-i înțelege numele .

Părinții fetei au început o serie de demersuri pentru a aduce la cunoștință, atât directorului instituției de învățământ, cât și autorităților, cele două incidente.

„Locuiesc de 10 ani în Spania, eu și soțul meu muncim și plătim taxe la fel ca oricare alt cetățean, nu permit nimănui să-mi umilească copilul. Voi merge până în pânzele albe, e inadmisibil ca un copil să sufere din cauza faptului că are un nume diferit”, a mai spus mama fetei.