Român dispărut în Valencia. Soția: „Sunt disperată! Parcă a intrat în pământ!”
Român dispărut în Valencia.
Cristinel Agheorghisei, de 40 ani, din Huși, a dispărut miercuri, 14 iunie, în Valencia.
Bărbatul a plecat din România către Spania, luni, 12 iunie. Ultima dată a fost văzut în autogara din Valencia, miercuri, în jurul orei 02.00.
Contactată telefonic de către Inforoes, Ramona Elena Cojan, soția lui Cristinel a povestit că: „m-a sunat șoferul de pe autocar să-mi spună să vină cineva după soțul meu, el nu mai avea baterie la telefon. L-am sunat pe un prieten să meargă după el. De atunci parcă a intrat în pământ. Sunt disperată! Nu mai știu unde să-l caut”.
Ea îi roagă pe cei care pot da detalii să sune la numărul (004)0761 440 406 sau să anunțe cea mai apropiată secție de poliție.