Români plecați în Spania se întorc acasă. Cu bani și planuri mărețe
Sătenii dintr-o comună timișeană plecați în Spania au început să se întoarcă acasă. Au venit cu banii strânși și cu planuri mărețe. Și-au amenajat casele lăsate și s-au apucat de treabă.
Primarul din Giera, Victor Hotean, consideră că acești oameni și-au schimbat și mentalitatea în ceea ce privește munca și nu se tem să lucreze din greu.
Gabriela Ianoș, originară din Giera, județul Timiș, a hotărât ca, împreună cu familia, să se întoarcă în satul natal, după ce au locuit 14 ani în Spania, lângă Valencia.
„Soțul meu a fost cel care a luat această decizie. Avea un verișor în Spania care i-a spus să meargă acolo, că va câștiga bine. El a plecat primul, la cules de struguri și după câteva luni l-am urmat, eu și cei doi copii. Opt luni a lucrat acolo pe plantație, după care a găsit un alt loc de muncă, unde a muncit legal, cu acte în regulă”, povestește Gabriela Ianoș.
Gabriela spune că spaniolii sunt oameni primitori, foarte buni: „Când am ajuns acolo, în casa din Spania nu aveam mobilier. Sătenii mi-au adus de toate. Fiecare vecin a venit cu câte ceva”.
Patru ani a fost casnică, s-a ocupat de creșterea copiilor, timp în care a învățat și limba. Copiii au mers la școală în Spania, iar după o vreme, Gabriela a făcut un curs de infirmiere și s-a angajat la un azil de bătrâni.
Femeia spune că nu i-a fost greu, pentru că instituția avea instalații de ridicare a celor imobilizați. „Meseria mi-a plăcut”, precizează femeia. O perioadă a muncit ca ajutor de bucătar. Șapte ani, în care a învățat să facă tot felul de bunătăți cu specific spaniol. Cea mai ciudată dintre ele: urechi de porc fierte și apoi trase la grătar, servite cu maioneză cu usturoi.
Dorul de casă
În cei 14 ani în care au muncit și locuit în Spania, dorul de casă i-a măcinat în fiecare zi. „Gândul îmi era mereu la căsuța mea, dar de sărbători îmi era și mai greu. De multe ori plângeam, când mă gândeam la familia mea, la prieteni, la satul meu… Locuiam într-un sat lângă Valencia, și la ei sărbătorile sunt altfel. Pentru spanioli, vinerea e cea mai importantă zi din săptămână, iar la ei Crăciunul se petrece cu prietenii, iar Revelionul cu familia”, și-a amintit Gabriela.
A fost la coridă
În anii petrecuți în Peninsula Iberică, familia Ianoș a avut prilejul să participe la o singură coridă. „A fost cea mai neplăcută experiență. Pot spune că la un asemenea spectacol nu mă mai duc”, a spus timișoreanca.
Procesiune cu Fecioara Maria
La doi kilometri distanță de localitatea spaniolă unde locuiau, se afla o catedrală la care, o dată pe an, avea loc o procesiune impresionantă. 16 bărbați transportau un portret imens al Maicii Domnului, cu zeci de beculețe.
După 14 ani de locuit și muncit în Spania, economia a început să se clatine. Azilul de bătrâni s-a închis, afacerile în agricultură nu prea au mai mers și atunci familia Ianoș a decis să se întoarcă acasă.
Acum, Familia Ianoș e fericită. Soțul lucrează din nou în agricultură, unul dintre băieți s-a căsătorit, iar Gabrielei îi e dor, din când în când, de prietenii din Spania.
Primarul din Giera, Victor Hotean, consideră că oamenii care au locuit mult timp în afara țării şi-au schimbat și mentalitatea în ceea ce privește munca și nu se tem să lucreze din greu.
„ Au venit cu banii strânși și cu planuri mărețe. Și-au amenajat casele lăsate și s-au apucat de treabă”, mai spune edilul.
SURSA: renaștereabănățeană.ro