România „a uitat” de un protocol semnat cu Spania pentru dezvoltarea infrastructurii
Protocolul de cooperare dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Dezvoltării din Spania în domeniul Transporturilor și Infrastructurii de transport a fost semnat în anul 2012, dar nu a fost pus în aplicare nici până astăzi, se arată într-o anchetă a publicației Cotidianul.ro.
Documentul avea ca principal scop stimularea elaborării şi realizării unor proiecte şi/sau programe comune în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport, precum şi promovarea legăturilor şi a schimbului de experienţă şi bune practici pe problemele tehnice şi ştiinţifice rezultate din activitatea de cercetare în domeniul transporturilor.
Semnat la Madrid, pe 30 octombrie 2012, protocolul a intrat imediat in vigoare, nimeni nu i-a contestat vreodată valabilitatea, fiind în vigoare și astăzi, dar este total ignorat, în ciuda faptului că Spania are rezultate deosebite în atragerea fondurilor europene, iar expertiza acestei țări poate reprezenta un model și pentru economia românească.
Nazare și Silaghi, plimbări pe bani publici la Madrid
După ce experții spanioli și români au redactat conținutul acestuia, Alexandru Nazare, ministerul Transporturilor a venit la Madrid pe ultima sută de metri a Guvernului Boc.
El a condus o delegație pe bani publici, în perioada 17-19 februarie 2012, iar vizita a fost consemnată în Raportul de activitate al ministerului unde se povestește despre întrevederea sa cu reprezentanți ai ministerului dezvoltării din Regatul Spaniei.
Cade Guvernul Boc, vine Guvernul Ponta 1, iar pe data de 7 mai 2012 este numit ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi.
Era nevoie de susținerea spaniolilor pentru că România era în mare impas referitor la atragerea de resurse pentru mari proiecte de infrastructură și existau reproșuri întemeiate din partea înalților oficiali ai UE legate de gradul scăzut de absorbție și de nereguli referitoare la accesarea fondurilor europene.
Astfel că Silaghi merge și el în Spania, la Madrid și, pe 30 octombrie 2012, anunță cu mare fast că i-a prezentat ministrului dezvoltării din Regatul Spaniei, Ana Maria Pastor Julian, situaţia la zi a proiectelor de infrastructură din România, gradul de absorbţie a fondurilor europene şi activitatea companiilor spaniole care au investit în ţară.
Ne-am folosit de credibilitatea spaniolilor și pe urmă i-am lăsat baltă
«Am primit sprijinul părţii spaniole pentru a urmări gradul de absorbţie a fondurilor europene şi a explica în faţa Comisiei că situaţia este diferită», s-a lăudat ulterior Silaghi.
De asemenea, el anunța oficial chiar și o primă reuniune bilaterală pentru miercuri, 31 octombrie, potrivit prevederilor protocolului, între un responsabil al CFR Infrastructură şi reprezentantul companiei feroviare spaniole, Renfe.
În acel context, ministrul Silaghi a confirmat impasul în care se afla România, spunând că: „după cum bine ştiţi, ne aflăm în perioada de presuspendare/a fondurilor europene, n.r./, pentru corectarea perioadei 2009-2011, şi avem două luni la dispoziţie să luăm măsurile necesare pentru încadrarea în normele cerute. Şi le vom lua”.
Impasul a fost trecut, deci, cu ajutorul spaniolilor, Guvernul României fluturând pe la Bruxelles noua înțelegere proaspăt convenită.
Ce a fost asumat prin Protocolul de cooperare între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Dezvoltării din Spania în domeniul Transporturilor și Infrastructurii de transport, nu a fost respectat niciodată… citește mai departe AICI.
Reportaj preluat integral de pe cotidianul.ro