Românii din l’Alfàs del Pi primesc sprijin din partea primăriei

Adriana Sabaduș, președinta Clubului Român din l’Alfàs del Pi, provincia Alicante și Vicente Arques, edilul localității, au semnat miercuri 12 august un acord prin care primăria va sprijini proiectele asociației.

contract

Asociația, înființată în 2013, a primit un ajutor de 2.000 de euro, pentru a sprijini proiectele ce au ca obiectiv atât facilitarea integrării sociale a românilor, cât și prezentarea și conservarea obiceiurilor și tradițiilor românești.

Vicente Arques a spus că „este necesar ca administrația locală să impulsioneze integrarea imigranților” precizând că este „cea mai bună cale de a ne îmbogăți cultural atât la nivel social cât și personal”.

Marisa Cortés, consilier în cadrul departamentului Rezidenți de altă naționalitate a recunoscut și apreciat munca pe care o depun asociațiile pentru a ajuta imigranții să se integreze și să conviețuiască alături de populația autohtonă.

„Suntem o administrație care muncește cot la cot cu asociațiile și cluburile municipale fapt pentru care credem că este de datoria noastră să sprijinim proiectele celor care depun eforturi vizibile pentru integrare”, a spus Cortés la semnarea acordului.

Președinta Clubului Român din l’Alfàs del Pi, Adriana Sabaduș a mulțumit autorităților și a precizat că în localitate trăiesc în jur de 1.000 de români.