Românii din Spania ies în stradă. Se anunță proteste masive în mai multe orașe
O serie de proteste împotriva ordonanței de urgență de modificare a Codurilor Penal și de Procedură Penală, au fost anunțate în mai multe orașe din Spania, pentru acest sfârșit de săptămână.
Madrid (autorizat)
Sâmbătă, 4 februarie (între orele 17.00- 22.00) și duminică, 5 februarie, (între orele 17.00 și 20.00) în fața Ambasadei de la Madrid, din Avenida de Alfonso XIII, numărul 157.
Barcelona (autorizat)
Sâmbătă, 4 februarie, între orele 18.00 și 23.00, în fața Consulatului General al României de la Barcelona, din Carrer de Sant Joan de la Salle, numărul 35.
Palma de Mallorca (autorizat)
Sâmbătă, 4 februarie, între orele 18.00 și 21.00, în Plaza de Espana din Palma de Mallorca.
Valencia (autorizat)
Duminică, 5 februarie, între orele 19.00 și 22.00, în Plaza del Ayuntamiento.
Bilbao (autorizat)
Duminică, 5 februarie, în fața Consulatului României de la Bilbao, din Plaza Circular, numărul 4, începând cu ora 17.00.
Zaragoza (autorizat)
Sâmbătă și duminică, 4 și 5 februarie, între orele 17.00 și 20.00, în fața Consulatului Român din Zaragoza, Camino de las Torres, numărul 24.
Calatayud (autorizat)
Duminică, 5 februarie ,între orele 17.00 și 21.00, în Plaza de España.
Organizatorii le cer celor care vor participa să fie civilizați și să demonstreze pașnic, să dea dovadă de bun-simț și de educație, ca de fiecare dată.
Guvernul României a trecut ordonanța pe 31 ianuarie, la ora 22.00, fără să o anunțe pe ordinea de zi a ședinței.
Articolele care modifică Codul Penal intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
OUG modifică, în primul rând, definiția abuzului în serviciu. Mai exact, abuzul în serviciu este incriminat începând de la 200.000 de lei sau dacă se produce o vătămare gravă.
De asemenea, în aceste ordonanţe se prevede clar că abuzul în serviciu dispare în cazul actelor normative. Altfel spus, orice act normativ, de la ordin de ministru, decizii de primar şi până la hotărâri de Consiliu Local sau Judeţean, vor putea fi adoptate fără riscul tragerii la răspunderea penală a emitenţilor, indiferent de prejudiciu.
Zeci de mii de oameni s-au înfuriat, s-au mobilizat și au ieșit în stradă, în București, iar astăzi sunt așteptate proteste în toată țara și în orașe din diaspora.