S-au împărțit banii DPRRP. Proiectele din Spania, mult mai puține decât anul trecut
Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) a dat publicității rezultatele sesiunii de finanțare 2015.
Potrivit listei publicată pe site-ul DPRRP, un număr de 140 proiecte depuse au fost aprobate și urmează a fi implementate după finalizarea tuturor procedurilor legale.
După analiza celor 671 de cereri depuse, DPRRP – aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, a aprobat un număr de 140 de cereri care au întrunit punctajul de minimum (25 de puncte), 334 de cereri nu au întrunit punctajul necesar, iar 197 de cereri nu au fost admise în etapa de evaluare şi selectare, fiind declarate neeligibile.
Comunitatea românească din Spania a beneficiat anul trecut de 21 de proiecte, anul acesta în schimb i-au fost aprobate doar nouă.
Lista proiectelor aprobate
Lista proiectelor respinse
Lista proiectelor declarate neeligibile
„Eventualele contestaţii privind rezultatele procesului de evaluare şi selectare a proiectelor pot fi transmise către MAE – DPRRP în termen de 5 zile de la data înştiinţării, în conformitate cu prevederile Ghidului de Finanţare, prin poştă cu confirmare de primire, prin email (pe adresa dprrp@mae.ro) sau pot fi depuse direct la registratura MAE – DPRRP”, se mai arată pe pagina oficială a departamentului.