Sclavie fără ie, de ce problemele româncelor din străinătate sunt ignorate de Guvernul României
Ultimele știri relevante de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni vorbesc de prezentări de ii tradiționale, în lungul și-n latul mapamondului, cu un angajament de resurse impresionant. Zeci de mii de euro cheltuiți de la bugetul destinat diasporei pentru o zi care ne este băgată pe gât de mai mulți ani, ca Ziua Universală a Iei, care ar trebui să îmbunătească imaginea românilor în lume. De fapt, imaginea pe care o dăm este a unui popor agrar, blocat în tradițiile populare pe care, dealtfel, toate popoarele le au.
Nu am nimic împotriva iilor, doar că nu mi se pare că ministerul românilor de pretutindeni ar trebui să își cheltuiască energiile și resursele pentru ceva ce este, mai degrabă, de competența ministerului Culturii, legat de păstrarea tradițiilor.
Peste imaginea iilor sponsorizate de la bugetul de stat, realitatea crudă pune o altă imagine: a miilor de românce exploatate, abuzate, violate în Sicilia, în Calabria, în Puglia, în alte locuri unde au fost alungate de soartă. Și ele sunt chemate la distracție, la ”petreceri agricole” după zile epuizante de muncă pe câmp. Sunt chemate să „petreacă” cu patronii, fără să poată refuza, altfel sunt date afară, dacă nu pățesc ceva mai rău. Și primesc zece euro în plus!
«Femeia căreia îi vine rândul trebuie să se prefacă că totul este în regulă. Multe românce sunt lucrătoare cu situații dificile în spate, deseori trebuie să-și întrețină copiii în Italia sau România. Însă promisiunea a zece euro în plus devine o umilință», spune preotul Beniamino Sacco, cel care de ani de zile denunță chinurile la care sunt supuse româncele în Sicilia.
«Am văzut femei care într-o primă fază sunt extrem de conștiente de nejustiția pe care o suferă», spune o cercetătoare italiană, Alessandra Sciurba, care a întocmit studii despre acest fenomen. «Este o decizie pe care o femeie nu ar trebui niciodată să fie obligată să o ia: să se anuleze pe ea însăși pentru a oferi un viitor copiilor. Într-o a doua fază intervine deseori un fel de adaptare la brutalitate».
Ce poate fi mai trist? Adaptare la brutalitatea la care sunt supuse. Situația seamănă cu lagărele de sclave sexuale din timpul răboiului. Muncă forțată și abuzuri sexuale.