Se modifică perioada de valabilitate a cardului european de sănătate românesc
În urma sesizărilor primite de către CNAS și a celor transmise prin intermediul misiunilor diplomatice cu privire la faptul că perioada de valabilitate a cardurilor Europene de Sănătate românești, ar trebui modificată, cu ocazia ultimei revizuiri a prevederilor reformei sănătății a fost prelungită și perioada de valabilitate a cardului european de sănătate românesc.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 5/2016 – articolul 330 modificat, pentru a asigura accesul la servicii medicale pentru asigurații aflați în perioade de ședere temporară pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene, se decide stabilirea duratei de valabilitate a cardului european la 1 an de la data emiterii, față de 6 luni cât era anterior.
ATENȚIE: Cardul european de sănătate, eliberat de Casa Teritorială de Asigurări de Sănătate, conferă persoanei asigurate posibilitatea să beneficieze de servicii medicale necesare în timpul unei călătorii în străinătate (acces la serviciile medicale din sectorul public cum ar fi: spitale, farmacii, centre medicale, decontarea serviciilor medicale prin primirea banilor înapoi în cazul în care plătiți o sumă de bani într-o țară unde serviciile medicale se achită etc), dar dacă deplasarea în străinătate se face în mod special pentru anumite intervenții medicale sau pentru a dispune de diverse tratamente sau operații, cardul european nu le acoperă!