Sentință definitivă pentru doi români acuzați că și-au ucis compatriotul

Tribunalul Superior de Justiție din Țara Bascilor i-a condamnat la câte 12 ani și jumătate de închisoare pe doi frați români acuzați că și-au înjunghiat mortal un compatriot în iunie 2013, în localitatea Gernika, Bizcaya.

Tribunal

Rezoluția tribunalului Basc, respinge recursul prezentat de condamnați împotriva unei sentințe din noiembrie 2014 a Tribunalului din Bizcaya, în care cei doi erau găsiți vinovați de omucidere.

Pe lângă anii de închisoare, TSJ îi obligă pe cei doi criminali să plătească familiei victimei daune morale în valoare de 265.000 de euro.

Conform rechizitoriului, victima și fratele mai mic s-au luat la ceartă într-un bar din localitatea Genika. După ce au fost dați afară din local, fratele mai mic l-a sunat pe cel mare și i-a povestit întâmplarea. Cei doi s-au întâlnit și au hotărât să îi dea victimei o lecție.

Raportul medico-legal atașat la dosar arată că victima a fost înjunghiat de trei ori și prezenta multiple lovituri, și decesul a survenit în urma unei răni în zona inimii provocată de un cuțit.

În timpul procesului, fratele mai mare a încercat să ia toată vina asupra lui, fapt pentru care atunci când Tribunalul Biscaya i-a condamnat pe amândoi, avocatul apărării a făcut recurs la Tribunalul Superior de Justiție.