Și-a înjunghiat iubita și doi prieteni în noaptea de Revelion

La Audiența Provincială din Murcia a început astăzi, 2 iunie, procesul românului acuzat că în noaptea de 31 decembrie 2009- 1 ianuarie 2010 și-a înjunghiat concubina și cei doi prieteni care au încercat să îi sară în ajutor femeii.

Conform rechizitorului agresorul împreună cu mai mulți prieteni sărbătoreau Revelionul când a început să se certe cu concubina sa. Cearta a degenerat iar bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu un cuțit. Doi compatrioți au încercat să intervină dar agresorul i-a rănit și pe aceștia.

Transportați de urgență la spitalul din localitate medicii au stabilit că cei doi bărbați prezintă răni ușoare și pot fi tratați în regim ambulatoriu. Femeia se afla în stare gravă și a avut nevoie de 60 de zile de spitalizare pentru a se recupera.

Procurorii cer o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru agresor și o amendă de 4800 de euro.