Spania. Accident îngrozitor de motocicletă. Un român mort, un spaniol în stare gravă
D.P.N. de 35 de ani, de naționalitate română, și-a pierdut viața marți, 6 decembrie, în urma unui accident de motocicletă, în localitatea Bejar, provincia Salamanca.
Tragedia s-a produs în jurul orei 15.00, în zona industrială din apropierea localității.
Românul care se afla pe motocicletă a intrat într-un autoturism în care se aflau doi spanioli.
Serviciile de urgență ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru român.
Șoferul autovehiculului a scăpat fără leziuni grave, dar persoana care se afla pe locul din dreapta a fost grav rănită și se află la Complejo Asistencial (Complexul de Asistență) din Salamanca.
Direcția Generală de Trafic din Salamanca nu a emis niciun comunicat cu privire la acest incident.