Spania, Alegeri regionale. Popularii i-au învins pe socialiști
Partidul Poporului (PP, de centru dreapta) al premierului în exercițiu Mariano Rajoy a câștigat alegerile desfășurate duminică, 25 septembrie, în provincia Galicia din nord-vestul Spaniei, potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne citat de Agerpres.
În Țara Bascilor, alegerile regionale au fost câștigate de Partidul Național Basc (PNV), care nu a obținut însă majoritatea absolută și va avea nevoie de o coaliție.
În ambele provincii spaniole menționate, Partidul Socialist (PSOE), de opoziție, va obține mai puține locuri în structurile regionale decât la scrutinul din 2012, arată sondajele. Cele mai multe din voturile pierdute de socialiști par să fi mers către partidul anti-austeritate Podemos (Putem), nou apărut pe scena politică spaniolă.
Galicia, fieful electoral al lui Rajoy, este o provincie cu 2,7 milioane de locuitori, relativ săracă, unde principalele activități sunt pescuitul și agricultura, reamintește AFP. Sondajul la ieșirea de la urne menționat arată că PP și-a păstrat controlul.
Țara Bascilor, cu 2,1 milioane de locuitori, este puternic industrializată, iar acolo PNV este principala forță politică și curentul în favoare independenței este încă puternic. În această provincie, PP se afla înainte de alegeri pe locul al patrulea.
În ambele regiuni, PSOE și-a continuat seria de înfrângeri istorice din ultimul an.
Rezultatele de duminică vin pe fondul unei crize politice prelungite în Spania, unde guvernul Rajoy, aflat la putere din 2011, nu mai dispune din decembrie 2015 de o majoritate parlamentară. Ultimele alegeri, din 26 iunie anul acesta, nu au deblocat situația. Dacă până la 31 octombrie nu se formează o coaliție majoritară, conform Constituției regele va fi obligat să dizolve Parlamentul și să convoace din nou alegeri, pentru a treia oară în mai puțin de un an. Potrivit unui sondaj de opinie publicat recent de cotidianul El Pais, trei sferturi din spanioli se opun acestui scenariu, observă AFP.
Sursa: Agerpres