Spania.Grupare infracțională destructurată. Prejudiciul este estimat la trei milioane de euro
O grupare infracțională formată din cetățeni din țara noastră și din alte 12 state, care se ocupau cu înșelăciuni cu telefoane mobile de ultimă generație, cu un prejudiciu de circa trei milioane de euro, a fost destructurată în urma cooperării dintre autoritățile judiciare din România și Spania, au informat marți, 27 iunie, reprezentanții IGPR.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, activitatea de destructurare a grupării formată din cetățeni din România, Spania, Ecuador, Columbia, Venezuela, Peru, India, Marea Britanie, Pakistan, Bangladesh, Bolivia, Maroc și Germania s-a derulat în două faze, ultima având loc luna aceasta, în Spania, autoritățile judiciare române fiind implicate în prima parte a operațiunii desfășurată în cursul lunii aprilie a acestui an.
Membrii grupării ar fi obținut, în mod fraudulos, datele personale ale unor cetățeni spanioli, iar în baza acestora, ar fi comandat online telefoane mobile, pe care le-ar fi primit prin curier, în baza prezentării unor documente de identitate contrafăcute. Ulterior, telefoanele ar fi fost vândute prin intermediul altor complici, pe teritoriul Spaniei și României. Prejudiciul produs operatorilor de telefonie mobilă și persoanelor păgubite în acest mod este estimat la trei milioane de euro. Autoritățile judiciare din Spania au transmis o comisie rogatorie internațională, în cauză fiind emise mandate europene de arestare pe numele a trei dintre membri, localizați pe teritoriul României, precum și un mandat de percheziție.
Instanța de judecată din România a emis, conform comunicatului IGPR, trei mandate de percheziție la adresele membrilor grupării, care făceau obiectul cercetărilor într-o cauză aflată în instrumentarea autorităților române. Pe 4 aprilie, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, SCCO Teleorman și IPJ Teleorman, împreună cu procurori DIICOT — Structura Centrală și BT Teleorman, în cooperare cu Poliția Națională Spaniolă, au acționat concomitent în România și Spania.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza orașului Turnu Măgurele au fost ridicate patru laptop-uri, două televizoare LCD, o stație Play Station, 12 telefoane mobile, 11 cartele SIM și înscrisuri.
Pe teritoriul Spaniei, polițiștii spanioli au acționat în Madrid, Valencia, Aragon și Catalunia, fiind puse în aplicare 13 mandate de percheziție și reținute 26 de persoane.
Pe teritoriul României au participat, alături de polițiștii și procurorii români, și polițiști spanioli din cadrul Poliției Naționale Spaniole — Unitatea Centrală pentru Combaterea Delincvenței Specializate și Violente.
În urma acțiunilor desfășurate în cele două faze ale operațiunii au fost reținute 55 de persoane din România, Spania, Ecuador, Columbia, Venezuela, Peru, India, Marea Britanie, Pakistan, Bangladesh, Bolivia, Maroc și Germania, se menționează în comunicatul de presă.
Material preluat integral de pe Agerpres