Spania. Opt muncitori sezonieri români, victime ale unui accident auto. O femeie a murit
O femeie de 25 de ani a murit, iar alte șapte persoane, toate de naționalitate română, au fost rănite într-un accident de circulație petrecut, vineri, 8 septembrie, în localitatea Daimiel, provincia Ciudad Real, informează Lanza Digital.
Toți cei opt sunt muncitori sezonieri și mergeau la scos ceapă la o exploatare agricolă din localitatea Bolaños. În vehicul se afla și un copil, care s-a ales cu răni ușoare.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13.00, pe șoseaua CM-4107, ce leagă Daimiel de Bolaños, la kilometrul 4.400.
Victimele au fost transportate la Spitalul din Ciudad Real, iar până în acest moment unitatea nu a dat niciun comunicat privind starea de sănătate a celor implicați în accident.