Spania: Parlamentul respinge desemnarea ca șef al guvernului a socialistului Pedro Sanchez
Camera inferioară a Congresului din Spania a votat în majoritate împotriva investirii socialistului Pedro Sanchez în funcția de sef al guvernului, miercuri 2 martie, informează EFE.
Secretarul general al PSOE a obținut 130 de voturi pentru,219 voturi împotriva și o abținere.
El își va prezenta încă o data candidatura în fața Congresului vineri, 4 martie, la peste doua luni de la alegerile legislative din 20 decembrie.
Socialistul Pedro Sanchez a prezentat un program de guvernare care marchează un viraj la stânga, în încercarea de a obține încrederea Parlamentului.
El a expus un program care propune revizuirea unor «politici pe cât de crude pe atât de ineficiente», referindu-se la programul de austeritate promovat de dreapta din 2011, într-o țară traumatizată de peste cinci ani de criza economică (2008-2013).
Acesta a prezentat o lista de noi măsuri care vizează combaterea șomajului, în condițiile în care rata acestuia depășește 20%, a inegalităților, a corupției și protejarea noilor angajați care, după reforma din 2012, pot fi cu ușurință concediați.
Dar Sanchez are în față un Parlament ostil. Dintre cei 350 de deputați, doar 130 i-au promis sprijinul.
Așa cum a indicat Sanchez, peste 200 de deputați au fost aleși de cetățeni care doresc „schimbarea”.
Concret 211 dintre cei 350 de parlamentari au fost aleși pentru prima oara.
Partidul Popular, la putere în Spania de patru ani, a câștigat alegerile din 20 decembrie cu 123 de deputați și 28,7% din voturi.
Dar Mariano Rajoy, actualul premier al Spaniei, nu a putut sa găsească o alianță viabila pentru partidul sau, puternic afectat de scandalurile de corupție.
Regele Felipe al VI-lea i-a încredințat această sarcină lui Sanchez, chiar dacă partidul sau a ieșit pe locul doi, cu cel mai prost rezultat din istoria sa.
În cazul în care Pedro Sanchez eșuează, se va acorda o nouă perioadă de două luni de negocieri între partide și, în cazul în care nu se va ajunge la un acord final, vor fi organizate noi alegeri, în principiu în 26 iunie, dar cu rezultate care riscă sa fie asemănătoare cu cele din 20 decembrie, transmite EFE.