Spania: Podemos și Izquierda Unida au decis să formeze o alianță

Partidul anti-austeritate Podemos, din Spania, a creat o alianță electorală cu formațiunea rivală de extremă stânga Izquierda Unida (IU)  pentru a se prezenta împreună în alegerile legislative din 26 iunie, cu obiectivul de a depăși în această formulă Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), a doua forță politică în țară, transmite AFP.

Spania

Alianța va fi supusă marți și miercuri (10 și 11 mai) spre aprobare militanților celor două partide, urmând ca restul detaliilor să fie negociate în cursul săptămânii.

Cu toate acestea, cele două formațiuni au calificat deja drept istoric acest «pre-acord», încheiat luni, 9 mai.

„Am convenit asupra esențialului: vom merge împreună în alegeri pentru a le câștiga, și bănuiesc că militanții noștri, ca și cei ai IU, vor reacționa la această oportunitate istorică participând cu entuziasm», a declarat marți , 10 mai, liderul Podemos, Pablo Iglesias, într-un interviu radiofonic din Spania.

Pe baza rezultatelor scrutinului din decembrie, alianța celor două formațiuni ar putea trimite în poziția a treia Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), în condițiile în care acesta a obținut atunci peste 5,5 milioane de voturi, Podemos și aliații săi au întrunit 5,18 milioane de voturi, iar Izquierda Unida peste 900.000.

Toate sondajele realizate ulterior au indicat o scădere a intențiilor de vot pentru Podemos, în paralel cu o creștere în favoarea IU.

Alegătorii spanioli sunt chemați din nou la urne pe 26 iunie, după eșecul partidelor de a forma un guvern în urma scrutinului din decembrie. Acesta a pus capăt divizării tradiționale a parlamentului în două blocuri, conservatori și socialiști, prin apariția a două noi formațiuni, Ciudadanos (liberală de centru) și Podemos (stânga radicală).