Spania. O româncă i-a jefuit pe bătrânii de care trebuia să aibă grijă
O româncă de 46 de ani a fost reținută, marți, 25 octombrie, în Castellon, Spania, după ce a fost denunțată că a furat obiecte din argint din casa bătrânilor pe care îi îngrijea.
Paguba se ridică la 4.500 de euro.
Alarma a fost dată de familia bătrânilor după ce s-a constatat că lipsesc mai multe obiecte din argint, printre care și un set de masă.
După cum a povestit familia la poliție, prima dată au constatat că lipsește o tavă din argint, după care au dispărut și două candelabre, tot din argint.
Luni, 24 octombrie, fiica bătrânilor a mers la domiciliul acestora și a observat că lipsește și setul de masă.
A mers la comisariat și a anunțat dispariția obiectelor.
La domiciliul principalei suspecte au fost găsite o parte dintre obiecte. Conform declarației date de acuzată, aceasta vânduse o parte dintre ele.
Românca a fost deferită justiției.