Spania. Șofer român strivit de remorca tirului pe care îl conducea

Dorin Botezatu, din Buhuşi, avea 46 de ani și miercuri, 10 ianuarie, în jurul orei 06.00, se pregătea să plece în cursă. Se pare că românul a coborât din cabină fără să tragă frâna de mână, iar distanța mică dintre spatele remorcii și bara de protecție a făcut ca bărbatul să nu mai poată avea vreo reacție. A murit pe loc, strivit sub greutatea mașinii.

Bărbatul, șofer de tir, împreună cu colegul său, parcaseră camionul în zona Oiartzun, de pe autostrada AP-8, provincia Guipúzcoa.

În dimineața incidentului, românul a cuplat semiremorca la capul de tractor și s-a dus în spatele autotrenului pentru a monta plăcuța cu numărul de înmatriculare.

Din primele informații ale polițiștilor, se pare că românul a coborât din cabină fără să tragă frâna de mână, iar distanța mică dintre spatele remorcii și bara de protecție a făcut ca bărbatul să nu mai poată avea vreo reacție. A murit pe loc, strivit sub greutatea mașinii.

În cabină, un colegul lui habar nu avea de tragedie. Alți șoferi au auzit strigăte și au încercat să intervină.

„Eu și fratele meu abia sosisem în parcare. Am crezut că am auzit țipete, dar nu oprisem motorul, am zis că nu am auzit bine. Apoi am coborât, strigătele erau insistente. Când am ajuns noi, victima era deja la pământ, căzută. Lângă el era un coleg, ne-a spus că fusese prins de remorcă”, a povestit un șofer iberic pentru El Diario Vasco.

„S-a întâmplat ceva cu frânele. Și dacă te prinde remorca, nu e nimic de făcut, are 20 de tone, nu poți să o oprești, să o miști!”, e mărturia unui alt șofer care a ajuns rapid la locul accidentului.

Trupul șoferului a fost transportat la Institutul de Medicină legală din San Sebastián.

Șofer român, mort într-un accident în apropiere de La Rioja

Spania. Șofer arestat cu focuri de armă. Conducea pe contrasens un camion cu o încărcătură periculoasă