Fotbalistul Ștefan Răzvan Popa va juca trei sezoane la Real Zaragoza

Fotbalistul român, Ștefan Răzvan Popa, de 19 ani a semnat un contract cu Real Zaragoza pentru trei sezoane.

Ștefan Răzvan Popa

Stadionul „La Romareda” a fost, joi, 21 iulie, gazda prezentării noului apărător central al echipei Real Zaragoza.

Prezentarea tânărului fotbalist român a fost făcută de către portarul Xabi Irureta care a ținut să sublineze calitățile noului coleg: „ este un fotbalist care promite mult și are calitățile perfecte pentru postul care i-a fost încredințat. Are un simț tactic deosebit, l-aș putea compara chiar cu elita fotbalistică mondială”.

După vizita medicală efectuată la spitalul „Quirónsalud” din  Zaragoza, Popa a semnat contractul pentru trei sezoane.

Ștefan Răzvan Popa a jucat ca mijlocaș central pentru clubul Inter Milano și pentru Echipa Națională de Fotbal a României Under- 17.

Și-a făcut debutul în Liga Întâi la 15 ani, în meciul dintre Sportul și Dinamo București.

În august 2013, Popa a ajuns la Inter Milano după ce echipa italiană „s-a bătut” cu Chelsea pentru el.