Studenta care și-a pierdut viața în accidentul de la Tarragona era de doar o luna în Spania
O studentă româncă, de 24 de ani, din Iași, a murit în urma unui accident rutier produs duminică, 20 martie, pe autostrada A7, în apropierea localității Freginals, provincia Tarragona, Spania.
Tânăra, care studia geografie și turism la Universitatea din Barcelona, venise de doar o lună în Spania, cu o bursă Erasmus.
Anunțul a fost făcut luni, 21 martie, de Ministerul Afacerilor Externe.
Familia persoanei decedate va sosi astăzi (n.red. 21 martie) în Spania, pentru a demara procedurile de repatriere.
Conform MAE, decesul tinerei a fost confirmat de autoritățile spaniole, în cursul nopții de luni, după ce victimele au fost identificate.
Totodată, MAE precizează că printre cei răniți nu se află cetățeni români.
Cel puțin 14 persoane au murit și alte 43 au fost rănite, duminică, după ce un autobuz plin cu studenți participanți la programul Erasmus s-a izbit de un autoturism, înainte de a se răsturna în apropiere de orașul Freginals, din Catalonia. Studenții se întorceau de la festivalul Las Fallas din Valencia.