Fernando Verdasco, numărul 86 mondial, l-a învins, luni, 25 aprilie, pe francezul Lucas Pouille, scor 6-3, 6-2, în finala turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy de la Bucureşti, aflat la ultima ediţie, urmând ca din 2017 să se dispute în Spania, la Marbella, conform declarațiilor proprietarului, Ion Ţiriac. Meciul, programat iniţial duminică, a fost amânat din cauza ploii. Fernando Verdasco a servit impecabil, nu şi-a cedat serviciul în niciun moment, reuşind trei break-uri în momente foarte importante: 3-1 în primul set, respectiv 1-0 şi 4-1 în manşa secundă. Statistica aşilor a fost egală, câte 4 pentru fiecare jucător, în timp ce raportul ...
Leer mas
Luni, 4 aprilie, la Charleston, s-a disputat meciul de tenis între românca Irina Begu și franțuzoaica Caroline Garcia. Românca a învins-o pe franțuzoaică în trei seturi, iar învinsa a avut o reacție inimaginabilă. „Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită”, a rostit cu fața către tribune Caroline Garcia. Gestul incredibil al jucătoarei din Hexagon a fost surprins de microfoanele amplasate pe centralul turneului din SUA, după un punct câştigat de româncă pe finalul setului decisiv. Niciuna dintre jucătoare nu a comentat public momentul scandalos, dar pe site-ul de specialitate tennisforum.com au apărut numeroase comentarii care dezaprobă gestul ...
Leer mas