Gabriela Dancău, Carmen Burlacu, Ioana Bivolaru, Răzvan Rotundu și Mihaela Cămărășan au primit, luni, 11 aprilie, aviz favorabil, în unanimitate, din partea comisiilor parlamentare de politică externă pentru a ocupa posturile de ambasadori în Spania, Cehia, Portugalia, Finlanda și, respectiv, în Estonia. Gabriela Dancău a spus că România și-a regăsit permanent în Spania un aliat ferm în îndeplinirea aspirațiilor sale europene și euroatlantice, iar prioritatea mandatului său va fi dezvoltarea relațiilor bilaterale și a celor cu comunitatea românească. «O dimensiune importantă a mandatului de ambasador în Regatul Spaniei o va constitui continuarea dezvoltării relațiilor bilaterale, cu accent în mod special ...
Leer mas
Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat joi, 7 aprilie, 19 numiri de ambasadori, printre aceştia fiind și Gabriela Dancău în Regatul Spaniei. Din anul 2009 până în 2011, Gabriela Dancău a deținut funcția de Director al Direcției Relații Consulare din Ministerul Afacerilor Externe. În anul 2011 a fost numită șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Dancău a fost rechemată la București în 30 martie 2016. Gabriela Dancău și-a luat masteratul în relații internaționale aprofundate la Centre d’Etudes Diplomatiques et Strategiques- Paris și este membru al Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei. Vă prezentăm lista cu noii ...
Leer mas