Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, a declarat, joi, 4 august, că sunt necesare o serie de modificări legislative ale Legii electorale, în caz contrar, la alegerile parlamentare din toamna acestui an, numărul secțiilor de votare din străinătate urmând a fi „dramatic mai mic” decât la scrutinele precedente. „În raport cu ce am avut în 2014 sau în 2012 sau în 2008 vom avea un număr dramatic mai mic de secții de vot decât am avea dacă am aplica aceeași regulă pe care am cunoscut-o anterior. În Italia am avut, în 2012, 56 de secții de ...
Leer mas
Premierul Dacian Cioloș s-a aratăta îngrijorat, miercuri, 20 iulie, de faptul că extrem de puțini români din diaspora s-au înscris în Registrul Electoral pentru Alegerile Parlamentare din toamnă. «Trebuie să vă mărturisesc că am câteva îngrijorări, pentru că sunt (…) extrem de puțini oameni înscriși în acel Registru Electoral prevăzut pentru diasporă, care (…) este un element esențial fără de care, așa cum e scrisă legislația acum, din păcate nu putem organiza secții de votare decât pe baza înscrierilor în acel registru.Și sunt un pic îngrijorat legat de modul cum o să ne organizăm pentru a crea condiții ca să voteze cât mai multă lume din diasporă», a afirmat Cioloș, la începutul ședinței de Guvern, adresându-se ...
Leer mas
Ambasada României de la Madrid anunță că, în primele două luni de la începutul perioadei de înscrieire, în Registrul Electoral figurează 212 de cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în Spania. Cu toate că Spania a fost una din ţările în care românii au stat la cozi în 2014 ca să voteze la Alegerile Prezidențiale, acum numărul celor înscriși în Registrul Electoral este foarte mic. Până la 1 iunie, misiunile diplomatice românești din Spania au înregistrat 133 de cereri pentru votul prin corespondență și 79 pentru organizarea de secții speciale: Consulatul României la Madrid – 23 de solicitări ; Viceconsulatul României la ...
Leer mas
Legea votului prin corespondenţă nu atrage prea mulţi români din Spania. Autorităţile susţin că au făcut o amplă campanie de informare în diaspora, dar cu toate acestea doar puţini români s-au arătat interesați. Cu toate că Spania a fost una din ţările în care românii au stat la cozi în 2014 ca să voteze la Alegerile Prezidențiale, acum numărul celor înscriși în Registrul Electoral este foarte mic. Până la sfârșitul lunii aprilie, misiunile consulare au primit doar 22 de solicitări din partea românilor rezidenți în Regatul Spaniei. Consulatele României de la Madrid și Castellon au primit câte 10 solicitări, în ...
Leer mas