Torrevieja: Expoziție de pictură a artistului român Constantin Oprea

Sala de expoziții a Centrului Cultural „Virgen del Carmen” din orașul Torrevieja, Comunitatea Valenciană, va fi în perioada 28 iulie – 14 august gazda expoziției „Timp și spațiu”, a românului Constantin Oprea.

Torrevieja

Creațiile expuse îmbină elemente naturale cum ar fi pământ, nisip și chiar sare, având ca mesaj „Pământul în drumul său prin Univers”, după cum spune chiar artistul.

Constantin Oprea s-a născut în 1946 în România, iar în 1987 a emigrat în Germania, unde a studiat pictura până în 2007.

Artistul a mai expus și în România, Germania, Statele Unite ale Americii, Franța și Panama.

Expoziția de la Centrul Cultural „Virgen del Carmen”, din strada Calle del Mar, numărul 28, poate fi vizitată după următorul program:

– de luni până vineri, între orele 08.30 și 21.30;

– sâmbăta și duminica, între orele 09.00 și 21.00.

Intrarea este gratuită.