Și-a tratat copilul ca pe un animal. O așteaptă pușcăria
Un copil român, de 12 ani, era închis în condiții inumane de către mama sa într-un apartament din localitatea spaniolă Almeria.
Vineri, 8 aprilie, în jurul orei 10.00 un echipaj de poliție care patrula pe strada Gran Capitán, din localitate, a văzut la geamul unui apartament un copil murdar care plângea.
Agenții au bătut la ușa apartamentului, dar nu a răspuns nimeni.
Când pompierii au spart ușa, au găsit în apartament o imagine greu de nedescris.
Printre gunoaie și mobilă stricată au reușit să găsească ușa de la dormitor care avea un lacăt.
În încăpere era un copil de 12 ani, în condiții insalubre.
„Am luat copilul pentru că mama lui îl trata foarte rău. Îl lăsa singur în casă și trăia într-o mizerie de nedescris. Era ca un animal. Dormea pe cartoane și mânca din niște castroane, pe jos. În camera unde a fost găsit erau mai multe cabluri electrice neizolate, iar geamurile erau sparte ”, se arată într-un comunicat emis de Policia Nacional Almeria.
Mama băiatului, o româncă de 36 de ani, a fost arestată și acuzată de maltratarea minorului. Ea va rămâne în arestul poliției până la pronunțarea unei sentințe judecătorești.
Copilul a fost internat la un Centru de Minori și se află sub protecția Serviciului de Protecție a Minorului din Comunitatea Andaluzia.