UniCredit Bank se extinde în ciuda conflictelor interne. Spania este noua destinaţie
UniCredit, cea mai mare bancă italiană şi liderul pieţei din Europa Centrală şi de Est (CEE), şi-a deschis o nouă reprezentanţă la Madrid, transmite Reuters.
Noul birou se va axa pe servicii de corporate şi investment banking şi va deservi peste 60 de clienţi corporate, inclusiv mari companii, instituţii financiare şi fonduri de private equity, potrivit informaţiilor transmise de grupul italian.
Federico Ghizzoni, CEO-ul UniCredit, a declarat la inaugurare că este optimist în privinţa Spaniei, „una dintre economiile europene cu o creştere rapidă şi legături puternice cu restul continentului“ şi că îşi doreşte ca banca să devină „o punte de legătură în materie de corporate şi investment banking între pieţe noi şi pieţe unde grupul are o prezenţă solidă, precum Italia, Germania, Austria, Polonia şi CEE“.
Deschiderea noului birou de la Madrid vine într-o perioadă dificilă pentru UniCredit şi mai ales pentru Ghizzoni, CEO al grupului italian din 2010, a cărui funcţie este pusă sub semnul întrebării de o posibilă „revoltă“ a investitorilor împotriva sa, ce ar putea avea loc la întâlnirea anuală a acţionarilor de la Milano. Unele surse, citate de Bloomberg şi Reuters, afirmă că Ghizzoni va demisiona înainte de întâlnire.
Furia investitorilor vine după ce Ghizzoni nu a reuşit să pună pe picioare singura bancă italiană considerată a fi de importanţă sistemică la nivel global. Capitalul CET1 al băncii, un indicator-cheie al fiabilităţii unei bănci, se află în continuare în jurul nivelului de 10% din active, fiind în primul trimestru de 10,5%, în scădere faţă de 10,7% în trimestrul precedent, scrie Bloomberg.
Analiştii citaţi de Reuters consideră că banca ar avea nevoie de aproape 5-10 miliarde euro pentru a creşte nivelurile de capital, dar şi de un nou CEO pentru a asigura credibilitate în următoarea perioadă.
Modificarea la numai un an de la anunţarea unui plan de redresare a băncii, urmată de anunţul concedierii a 18.000 de angajaţi în trei ani şi scăderea ţintei de profit de la 6,6 mld. euro la 5,3 mld. euro în 2018 şi eşecul lui Ghizzoni de a lista o subsidiară italiană pe bursa milaneză (salvată ulterior de un fond special creat de guvern cu banii băncilor) nu au făcut decât să adâncească neîncrederea investitorilor în cea mai mare bancă italiană.
De la venirea la conducere a lui Ghizzoni, acţiunile UniCredit au scăzut cu 76%, în timp ce de la începutul anului ele au suferit un declin de 41%, conform datelor furnizate de Bloomberg.
Acţiunile UniCredit s-au tranzacţionat ieri pe bursa din Milano la un preţ de 2,93 euro/titlu, în scădere cu 2,6% faţă de şedinţa precedentă.