Uniunea Europeană, în pericol: Spania vrea să părăsească blocul comunitar
„Pentru prima dată în ultimii ani numărul spaniolilor care nu mai sunt favorabili Uniunii Europene îl depăşeşte pe cel al susţinătorilor proiectului european, confirmând astfel o tendinţă eurosceptică ce câştigă tot mai mult teren în statele blocului comunitar”, consemnează publicaţia ABC într-un articol publicat miercuri, 8 iunie.
Conform sondajului efectuat de PEW Research Center, 49% dintre spaniolii intervievaţi au exprimat o opinie nefavorabilă faţă de Uniunea Europeană, în timp ce 47% se arată în continuare favorabili proiectului european.
Scăderea sprijinului faţă de blocul comunitar este semnificativă în Spania, în ultimul sondaj, realizat anul trecut, rata de susţinerea faţă de UE fiind de 63%.
Cercetări similare au fost efectuate şi în alte state europene – în contextul referendumului privind Brexit-ul, şi ele relevă pe ansamblu un declin al susţinerii populaţiei faţă de proiectul european. Conform concluziilor institutului care a realizat sondajul, cauza principală a acestei situaţii este valul de refugiaţi şi modul în care UE a gestionat criza ce a rezultat.
Scăderea cea mai pronunţată a sprijinului faţă de UE se înregistrează în Franţa, unde numai 38% dintre persoanele chestionate într-un sondaj afirmă că mai cred în blocul comunitar, o scădere de 17 procente faţă de sondajul precedent.
Pe lângă Spania şi Franţa, sprijinul faţă de UE a scăzut şi în Germania (de la 58% la 50%), precum şi în Marea Britanie (de la 51% la 44%). În mod paradoxal, sondajele efectuate în Polonia şi Ungaria, ţările conduse de cele mai eurosceptice guverne din UE, relevă un sprijin substanţial faţă de proiectul european, susţinut de 72% dintre polonezii participanţi la sondaj şi de 61% dintre unguri.
Studiul mai relevă un detaliu inedit legat de Spania, şi anume că aceasta este a doua ţară, după Grecia, unde simpatizanţii partidelor de stânga sunt foarte nefavorabili Uniunii Europene.
Numai 35% dintre spaniolii participanţi la sondaj şi care s-au declarat de stânga susţin blocul comunitar, procent care în Grecia coboară la 21%, conform Agerpres.