Victor Ionescu (PNL Diaspora): Puterea blochează votul prin corespondență pentru că diaspora nu a votat cu Ponta
Copreședintele pentru Diaspora al Partidului Național Liberal a vorbit, la întâlnirea pe care a avut-o cu comunitatea din Madrid, despre noutățile ce au apărut cu privire la cele două forme de vot care vor veni în ajutorul românilor din străinătate: votul electronic și votul prin corespondență.
El a declarat cu privire la votul prin corespondență că în Parlament există o Comisie de cod electoral, formată din reprezentanții tuturor partidelor, ce are rolul de a pregăti următoarea legislație electorală pentru tot ce înseamnă procesul de votare.
„Doar că în România, Constituția și legislația spun că o lege poate intra în vigoare doar cu un anumit timp înainte”, a arătat Ionescu. „De exemplu, legislația privind votul prin corespondență care se adresează românilor din afara granițelor nu este pregătită, transmisă în Parlament și votată în timp util și ea nu poate nu va putea intra în vigoare la alegerile din 2016”, a mai declarat Ionescu.
Copreședintele PNL Diaspora crede că puterea de la București se răzbună pe românii din străinătate care nu l-au votat pe Victor Ponta.
„Dacă mă întrebați pe mine, majoritatea parlamentară, este aceea care a primit o puternică lovitură la Alegerile Prezidențiale din 2014, prin faptul că Victor Ponta nu a fost ales și a fost preferat Klaus Iohannis, iar votul din Diaspora a fost de 90 % pentru actualul președinte”, a declarat Victor Ionescu pentru Inforoes.
„De aici, se prea poate că această Comisie și toată această procedură birocratică să împiedice implementarea legii în timp util, ca votul prin corespondență să poate fi utilizat din noiembrie 2016. Ne dăm seama că există un trend din partea actualei guvernări, în acest sens, din cauza faptului că ei în Diaspora nu au câștigat alegerile niciodată. Politic ei nu au nici un interes”, a mai spus el.
În ceea ce privește votul electronic, Ionescu a declarat că varianta aceasta a picat la discuțiile Comisei de Vot Electoral, pentru că probabil nu s-au identificat soluțiile și măsurile care ar face sigur acest fel de vot.
„Deși nu am făcut parte din comisia respectivă, nefiind parlamentar, dar din câte știu au fost puse pe masă cele două variante: votul prin corespondență și votul electronic, iar cu siguranță pe site-urile Parlamentului sau ale Senatului există stenograme de la ședințe și acolo există detailat răspunsul la întrebarea: de ce varianta votului electronic nu este agreată și nu este trecută pe ordinea de zi a acestei Comisii de Comisii de Cod Electoral?”, a mai precizat Victor Ionescu.