VIDEO. Șocant! Moarte în masă pe Marea Mediterană. „Stăteau pe corpurile imigranților morți”
Totul a început cu semnalizări pe un ecran radar, emise din largul coastelor libiene. Pe măsură ce salvatorii se apropiau, găseau bărci de lemn supraîncărcate şi plute care evocau scene desprinse parcă din vremea comerţului cu sclavi. Sute de imigranţi africani au murit pe mare, asfixiaţi în bărci, relatează Mediafax.
Mai multe bărci cu pasageri din Eritreea, Etiopia, Somalia, Nigeria şi alte ţări sub-sahariene, au fost găsite de barca Astral, marţi, şi sunt doar câţiva dintre cei mai bine de 11.000 de oameni salvaţi în Marea Mediterană de grupurile de ajutor şi de paza de coasta italiană, în cursul aceastei săptămâni.
Aris Messinis, un fotograf de la Agenția FrancePresse se afla la bordul bărcii de salvare Astral, ambarcațiune spaniolă a grupului Proactiva Open Arms.
Messinis mărturişeşte că nu i-a fost dat să vădă ceva asemănător.
Imigranţii de la bordul unei bărci de lemn, în care se aflau 1000 de oameni, un număr de aproximativ cinci ori mai mare decât capacitatea vasului, aşteptau cu disperare să fie ajutaţi.
Unii au sărit în apă. Cu vestele de salvare pe ei, oamenii se străduiau să ajungă pe Astral şi alte ambarcaţiuni de salvare, care mai târziu i-au transferat către nave deţinute de paza de coastă, ce se îndreaptau spre Italia.
Însă operaţiunea de salvare era infernală, în ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe Astral pentru a-i calma pe imigranţi.
„Erau în panică”, spune fotograful Messinis.
„La bordul ambarcaţiunii de lemn erau şi sugari. Într-una dintre bărci, care ţine 150 de persoane, salvatorii au găsit 29 de cadavre, 10 bărbaţi şi 19 femei”, a povestit fotograful Messinis, potrivit New York Times.
„Ne-au spus că aceşti oameni erau morţi de noaptea precedentă”, mai spune fotograful.
La un moment dat, pasagerii au ridicat în braţe un copil pentru a semnala salvatorilor disperarea.
Migranţii înghesuiţi sub punte erau atât de strâns îngrămădiţi, că oamenii vii au luptat să iasă.
„Mulţi dintre ei nu văzuseră niciodată marea”, a declarat Laura Lanuza, purtător de cuvânt pentru Proactiva Open Arms.
Oficialii de salvare au atribuit traversările de bărci cu imigranţi în punctele de trecere marine din ultimele zile stării bune a vremii, după zile de furtuni şi turbulenţe pe mare.
«E ca pe vremea comerţului cu sclavi», mai spune Laura Lanuza.
După ce au fost salvaţi cei rămaşi în viaţă, membrii echipajului Astral au dispus morţii în saci de plastic şi le-au depozitat pe plute de salvare. Oficialii responsabili cu migraţia şi grupurile de salvare din Europa spun că ruta pe care imigranţii din Africa de Nord pleacă este extrem de periculosă.
Fotograful Messinis, în vârstă de 39 de ani, care a documentat conflictele din Libia şi Siria, a surprins scene ce ilustrează criza refugiaţilor, de când a început, în urmă cu trei ani.
„Ce s-a întâmplat acum, în largul Mării Mediterane, spune jurnalistul, a fost diferit. Analogia cu vremea comerţului cu sclavi din Atlantic este corectă, însă povestea aceea este de acum sute de ani. Am văzut moartea în multe rânduri, dar ce s-a întâmplat aici este altceva», a spus fotograful.
«E şocant şi acum chiar cred că nu trăiesc într-o lume civilizată», a adăugat Messinis.
Galerie Foto – AVERTISMENT: Aceste imagini nu sunt recomandate persoanelor sensibile!
Sursa: MEDIAFAX