Video – Și-a dat chiloții jos în fața trecătorilor. O femeie de etnie romă a oripilat o stradă întreagă
Supărată că prietena ei a fost refuzată atunci când a încercat să spele parbrizul unei mașini la un semafor dintr-o intersecție aglomerată din Roma, o româncă de etnie romă și-a dat pantalonii jos și i-a arătat posteriorul șoferiței.
Vineri, 22 aprilie, Alessandra Scarpa, funcționar în cadrul Primăriei din Roma, stătea la un semafor într-o intersecție foarte circulată din capitala Italiei.
O femeie s-a apropiat de mașina ei și a încercat să-i spele parbrizul. În momentul în care a fost refuzată, o altă româncă s-a apropiat de automobil și i-a arătat posteriorul șoferiței.
Alessandra a alertat autoritățile și poliția a reținut tot grupul din care făcea parte românca.
Italianca a postat un mesaj pe Facebook, în care se arată revoltată de faptul că pe o stradă atât de circulată din centrul Romei au loc astfel de incidente.
„Zilnic mi se întâmplă chestia asta. Nu doar mie, ci oricui refuză să i se spele parbrizul. Nu mai putem accepta aceste persoane care trăiesc în afara legii. Unde vom ajunge în acest ritm? E inacceptabil ca pe o stradă unde circulă turiști și părinți cu copiii să se producă astfel de atacuri. Ajunge!”, a scris Alessandra pe pagina ei de Facebook, unde a postat și un video cu întâmplarea.