VIDEO. Spania: Român înjunghiat de un conațional în fața unui bar din Cadiz
Doi bărbați, de 55 și respectiv 25 de ani, de naționalitate română, au fost arestați marți, 13 septembrie, după ce au omorât un conațional în fața unui bar din municipiul Algeciras, provincia Cadiz, Spania.
Poliția a fost chemată de către patronul localului marți, în jurul orei 00.30, după ce cei trei indivizi s-au luat la ceartă în local. Scandalul a continuat în stradă.
Din declarațiile martorilor, unul dintre scandalagii a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe un altul.
Medicii sosiți la fața locului au reușit să-l reanimeze pe românul înjunghiat, dar acesta a decedat câteva ore mai târziu la spital.
Vinovații au fugit de la locul faptei, dar au fost prinși câteva ore mai târziu în cartierul La Piñera, din localitate. Cei doi suspecți vor rămâne în arestul poliției până când instanța le va hotărî pedeapsa.
Investigația se află în desfășurare deoarece anchetatorii vor să stabilească motivul care a dus la înjunghierea românului și cine a fost, dintre cei doi, cel care l-a înjunghiat.