Zaragoza: A doua ediție a Concursului de creație și poezie
Vineri, 5 decembrie, Asociația „Români fără frontiere” ( Rumanos sin Fronteras) din Zaragoza organizează a doua ediție a Concursului de creație și poezie cu teama „Ziua Națională a României”, dedicat copiilor români din Zaragoza.
Concursul va începe la ora 18. 00 și va avea loc Centrul Cultural „Joaquin Roncal” din strada San Braulio, numărul 5, Zaragoza. În competiție s-au înscris aproximativ 20 de copii, cu vârste de până în 14 ani.
Organizatorii, Asociația „Români fără frontiere” ( Rumanos sin Fronteras), reprezentanți ai departamentului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească din cadrul Ministerului Educației Naționale (LCCR) și ai Departametului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) vor acorda tuturor participanților diplome și vor premia cele mai bune lucrări.
Lucrarea câștigătoare va primi 150 de euro, locul doi va primi 100 de euro, iar ocupantul locului al treilea va câștiga 50 de euro. Copii premiați vor mai primi cărți și cadouri de la organizatori.
„Obiectivul acestui concurs este acela de a stimula în cadrul tinerei generații interesul pentru unul dintre cele mai importante simboluri a României și anume Ziua de 1 Decembrie, sau Marea Unire a tuturor românilor. Mulți dintre copii au pierdut contactul cu țara mamă, cu România, iar acest concurs este o încercare de a uni în inima lor atât interesul pentru Ziua Națională cât și explorarea Limbii Române, prin crearea acestor poezii” a declarat Cătălin Șerbu președintele Asociația „Români fără frontiere” (Rumanos sin Fronteras).