Zece români care locuiau într-o hală din Barcelona au fost evacuați de autorități

Activista Ada Colau, reprezentantă a mișcării Barcelona En Comú, a reclamat faptul că Primăria din Barcelona a evacuat zece români care locuiau într-o hală industrială, fără a fi avizați în prealabil, marți, 24 februarie.

desalojados_chabolas

Conform activistei, evacuarea celor zece din hala situată la numărul 78, în strada Joan d’Austria, din Cartierul Poblenou, Barcelona, s-a făcut „fără aviz și fără a fi înștiințate organizațiile sociale și avocatul care se ocupa de caz”.

Ada Colau susține că „cei zece români care locuiau acolo au fost obligați să-și abandoneze locul unde trăiau și spațiul de unde își câștigau existența, poliția cofiscându-le tot fierul vechi pe care aceștia îl colectase într-o săptămână.”

Aceași sursă afirmă că Planul de Așezăminte Ilegale (PAI) inițiat de Primăria din Barcelona „până acum a constat în evacuări și arestări fără a soluționa problemele acestor ațezăminte, cum ar fi situația legală a rezidenților ce locuiesc în ele”.

„Acțiunile de evacuare din aceste spații nu au avut nici o soluție globală pentru emigranți, ele limitându-se doar la câteva soluționări individuale”, a declarat reprezentanta mișcării Barcelona En Comú.

Într-un comunicat trimis primăriei, Barcelona En Comú cere autorităților să stopeze evacuările, până vor putea pune la dispoziția celor evacuați „un acoperiș demn și stabil”.

În același document, se cere „eliminarea ostacolelor birocratice pentru ca aceste persoane să aibă documentație și să poată beneficia de drepturi bazice, cum a fi accesul la Sistemul de Sănătate Publică. Și facilitarea unui permis de rezidență temporală locuitorilor acestor așezăminte fără a le cere un contract de muncă.”

„Cerem să fie căutate spații alternative în care acești oameni să poată întreprinde diferite activități care să le asigure existența”, a mai declarat reprezentanta Barcelona en Comú.

Inforoes a contactat Consulatul Geneneral al României de la Barcelona, care a făcut următoarele precizări:

„Cunoaștem acest caz și ținem să precizăm că în acel spațiu locuiau șapte persoane, șase români și un subsaharian.”
„Primăria din Barcelona a început acest demers de evacuare a acestor persoane acum aproximativ șapte luni. Síndic de Greuges de Catalunya, forul care se ocupă de drepturile persoanelor, a luat la cunoștință acest aviz de evacuare acum câteva luni.”

„Aceste presoane locuiau într-un spațiu improvizat, și se aflau în pericolul de a se prăbuși zidurile peste ei, dar asta nu înseamnă că nu au fost avizați sau au fost lăsați la voia întâmplării. Fiecare persoană din acest așezământ a primit o copie a ordinului de evacuare, iar Primăria Barcelona, prin intermediului Centrului de Sprijin și Cetățenesc, le-a oferit un adăpost. Doar patru dintre cele șapte persoane s-au arătat interesate, dar până în prezent nu s-a prezentat nimeni pentru a solicita un adăpost.”