Cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Zilele Filmului Românesc la Madrid”, organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid, în parteneriat cu Filmotec, prezintă publicului madrilen, în perioada 3- 13 noiembrie, opt lungmetraje și cinci scurt metraje, producții românești.
Cele opt lung metraje, şapte de ficţiune şi un documentar, şi cinci scurtmetraje vor fi proiectate în sălile cinematografului „Doré” din strada Santa Isabel,numărul 3.
Dintre peliculele ce vor fi prezentate amintim: Câini (regia Bogdan Mirică), Premiul FIPRESCI la secţiunea «Un Certain Talent» a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, Sieranevada (regia Cristi Puiu), selecţionat în Competiţia oficială a aceluiaşi festival şi Ilegitim (regia Adrian Sitaru), câştigătorul Premiului Criticilor în secţiunea Forum a Berlinalei 2016.
Festivalul va fi inaugurat pe data de 3 noiembrie în prezenţa regizorului Marian Crişan, care va prezenta noul său film, „Orizont”, o adaptare a nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici.
„Orizont” îl are ca protagonist pe actorul român, András Hatházi, cunoscut pentru filmul Morgen (2010).
Compozitorul Cristian Lolea va vorbi despre muzica în cinematografia românească contemporană, ilustrând prezentarea cu coloana sonoră a filmului „Orizont”.
Vineri, 4 noiembrie, Marian Crişan va prezenta prima adaptare cinematografică a nuvelei lui Slavici, realizată de Victor Iliu en 1955 , „La Moara cu noroc”. Acest film este considerat printre primele zece opere din filmografia românească, fiind nominalizat pentru Premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 1957.
Astfel, spectatorul va putea descoperi în zile consecutive aceeaşi poveste, ilustrată prin două adaptări şi două maniere de interpretare diferite.
În paralel cu a şaptea ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Madrid, regizorul Marian Crişan şi compozitorul Cristian Lolea vor oferi pe data de 4 noiembrie un masterclass studenţilor de la regie, scenaristică şi sunet, din cadrul ECAM (Escuela de Cinematografía y del Audiovisual de la Comunidad de Madrid).
Programul festivalului Zilele Filmului Românesc la Madrid:
Joi, 3 noiembrie, ora 19.00, Sala 1 – „Orizont” (2015). Invitaţi: Marian Crişan, Cristian Lolea şi criticul Roberto Cueto.
Vineri, 4 noiembrie, ora 19.25, Sala 1 – „La moara cu noroc / El molino afortunado” (1957). Proiecţie şi discuţii cu publicul. Invitat Marian Crişan, regizorul filmului Orizont.
Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 20.00, Sala 2 – Două lozuri / Two Lottery Tickets (2016), în regia lui Paul Negoescu, adaptare după „Două loturi” de Ion Luca Caragiale.
Duminică, 6 noiembrie, ora 19.45, Sala 1 – „Dincolo de calea ferată / By the Rails” (2016) în regia lui Cãtãlin Mitulescu.
Marţi, 8 noiembrie, ora 17.30, Sala 1 – Proiecţie de scurtmetraje.
Joi, 10 noiembrie, ora 20.00, Sala 2 – „Cinema, mon amour” (2015), documentar realizat de Alexandru Belc.
Vineri, 11 noiembrie, ora 19.30, Sala 1 – „Câini / Dogs” (2016), în regia lui Bogdan Mirică
Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 21.30, Sala 1 – „Ilegitim” (2016) în regia lui Adrian Sitaru
Dumincă, 13 noiembrie, ora 17.30, Sala 1 – „Sieranevada” (2016) regizat de Cristi Puiu.
A doua proiecţie pentru toate lungmetrajele, cu excepţia filmului Sieranevada, va avea loc în luna decembrie.
Preţul biletelor
Normal: 2,50€ / proiecţie şi sala; 20,00€ abonament pentru 10 proiecţii.
Student: 2 € / proiecţie şi sala; 15,00€ abonament pentru 10 proiecţii.
Programul casei de bilete: de la 16.15 până la 15 minute după începerea ultimei proiecţii a zilei.
Vânzare anticipată: de la ora 21.00 până la închiderea casei de bilete pentru proiecţii din ziua următoare, dar nu mai mult de o treime din numărul total de locuri.